Koding 14 – Cronica unui eveniment în care am sărbătorit dragostea, tehnologia și relațiile pe termen lung

Share This Post

14 februarie 2018
E ora 14.14 și plouă. Suntem în mansarda noastră din Cotroceni și ajung primii invitați. Ne-am rezervat întreaga după-amiază pentru a ne cunoaște mai bine clienții și partenerii cărora ne pregătim să le declarăm că „Vrem relație pe termen lung!”
Nu ne ascundem din a recunoaște că avem emoții.
Peste puțin timp, declarația începe așa:
 “Bine ați venit la Koding 14!
Așa cum vă spuneam și la precedentul eveniment Koding Connect, convingerea noastră este că întâlnirile față-n-față cu voi, partenerii noștri de business, sunt ocazii de a descoperi feluri în care ne putem dezvolta împreună, într-o manieră simbiotică.
De această dată, ne folosim de pretextul și potrivirile din jurul sărbătoririi dragostei romantice, pentru a ne face cunoscute intențiile de business și pentru a vă prezenta diamantele tehnologice la care am lucrat în ultima vreme, care ne dovedesc seriozitatea. 
Inspirați tot din exemplul tipului romantic de dragoste, vă spunem exact la ce ne referim. Dacă relațiile pe termen scurt au un caracter de descoperire și experimentare, relațiile pe termen lung se bazează pe compatibilități pe mai multe planuri. Așa cum relațiile romantice pe termen lung se manifestă cel puțin pe planurile: fizic, mental și psihic, în sfera de business, relațiile serioase iau în calcul nu doar profitabilitatea, ci și logica de business și alinierea valorilor, pentru a menționa doar câteva evidente. Relațiile pe termen scurt sunt de cele mai multe ori trăite în paradigma:  ce pot obține de la celălalt, pe când relațiile pe termen lung implică preocuparea de a-l provoca și susține pe celălalt să-și atingă potențialul și să ajungă cea mai bună variantă a lui. 
Aspectul în care Koding se diferențiază substanțial de celelalte companii care oferă servicii similare, nu este atât ce îți oferim, cât felul în care ți-l oferim. În loc să ne limităm să-ți dăm doar ce ne-ai cerut acum, preferăm să îți dăm ceea ce ai nevoie acum, construind în același timp, o relație de încredere, care să îți asigure confortul și relaxarea venite din faptul că și mâine, și peste o lună, și peste 3 ani, ne pregătim să fim lângă tine. Iar când nevoile tale de business se schimbă, suntem primii care se activează să le împlinească. Acest fapt este unul care se întâmplă natural la Koding. Este bine înfipt în cultura organizaționala, e parte din cine suntem, dincolo de declarații ocazionale.”
Trecem de la declarații la exemple, când Silviu își începe prezenarea cu o imagine a electrocardiogramei inimii echipei Koding, reflectată în rezultatele anului 2017. Apoi elucidează misterul conceptului evenimentului. Aflăm că 14 februarie și Valentine’s Day sunt doar pretextele, și că aspectul semnificativ al lui 14 este dat de numărul membrilor echipei, la care am ajuns recent. Îi cunoaștem pe cei care s-au alăturat după evenimentul Koding 13: Alex, Vlad și Cristi. Prezentarea continuă cu dezvăluirea aspectelor strategice, care ne fac să spunem cu mâna pe inimă: “We’re here to stay!”

Urmează Cosmin, care ne introduce în “povestea de dragoste” dintre Koding și DellEMC. Facem acest lucru pentru că paradigma relațiilor pe termen lung, ne face să gândim businessul focusându-ne pe soluții end-to-end, iar acest lucru are o aplicabilitate practică directă în strategia după care ne alegem partenerii.

După-amiaza continuă cu prezentarea în premieră a soluției BunnyShell, pentru care Koding a făcut o adevărată pasiune. Este un diamant descoperit recent, cu care ne demonstrăm seriozitatea atunci când facem declarații de relaționare pe termen lung. Creatorii lui, Alin și Roxana, ni-l descriu ca fiind copilul lor de suflet, iar noi suntem încântați să vedem cât de frumos și rapid evoluează unele relații.
Prezentările tehnice, adresate laturii noastre raționale, sunt contrabalansate de una, cât se poate de umană și plină de emoție, pentru că Oana Radu, prietenă și client Koding se destăinuie despre felul în care ajunge la ea tehnologia livrată cu dragoste. Stilul dezinvolt și carismatic descrețește fără excepție toate frunțile, pe măsură ce ne hipnotizează cu povestea ei autentică, în care legătura dintre iubire, succes și bunăstare se împletește perfect cu ce simte că primește în relația pe care a început-o cu Koding acum un an. Reținem că “All we need is love”.
Trecem ușor de la exemple la practică și continuăm cultivarea relațiilor într-un context și mai relaxat, în care lăsăm ca dragostea să ne treacă prin stomac. Paharul de vin și îndemnul de a folosi conceptul de “Business Valentine”, ne fac să inițiem conversații dincolo de zona de confort a persoanelor cunoscute cu care avem deja relații de business.
Ne apropiem de ora 18.00, suntem încă în mansardă și încă plouă. Invitații încep să plece, însă ceva ne spune că ar mai sta. Emoțiile noastre s-au transformat în satisfacția că am reușit să ne răsfătam clienții și astăzi.
Suntem plăcut surprinși de întrebarea pe care o citim pe buzele multora: Când va fi următorul eveniment?
Nu știm nici noi, dar vă promitem: va urma!

More To Explore

KodingTech

Cum pot atacatori sa ocoleasca MFA?

In comunicările anterioare, am tot punctat ca una dintre cele mai bune metode de a-ți proteja datele (atât ca business, dar și personal) este implementarea