>>Protecţia logică a datelor
Protecţia logică a datelor2017-11-10T18:51:53+00:00

Protecţia logică a
datelor

Indiferent de aplicațiile IT performante și bine integrate în care ai investit și pe baza cărora ți-ai construit activitatea businessului tău, dacă datele sunt corupte sau inaccesibile, acestea își pierd utilitatea. Accesibilitatea și integritatea datelor reprezintă un aspect esențial, fără de care, orice altă componentă a sistemul de securitate nu ar avea nicio valoare.

Integritatea datelor poate fi afectată de amenințări ce pot intra în sistem prin mai multe breșe: avarie la nivel de hardware, avarie la nivel de software, eroare umană, avarie la nivel de site sau un sistem de securitate care nu este bine gândit.

O parte din aceste amenințări (cum ar fi avariile la nivel de hardware și software) pot fi anihilate de sistemul de securitate stratificată a infrastructurii locale, pe care am prezentat-o aici. Cele care țin de securizarea accesului la sistemul de depozitare a datelor, pot fi abordate folosind soluții din categoria numită protecția logică a datelor (Logical Data Protection). Aceste soluții sunt: prevenția pierderii datelor, criptarea datelor, implementarea de politici de securitate la nivel de companie și introducerea noțiunii de experiență a utilizatorului.

Prevenția pierderii datelor (Data Loss Prevention) presupune detectarea potențialelor  scurgeri de date sau utilizări neautorizate ale acestora prin monitorizarea, detectarea și blocarea informațiilor confidențiale, fie că vorbim despre: activitate realizată pe dispozitive (endpoints actions), trafic realizat prin rețea (network traffic) sau servere de fișiere sau sisteme (data storage). Koding utilizează cu încredere soluția de prevenție a pierderii datelor concepută de Microsoft.

Criptarea datelor este procesul prin care datele stocate la nivel de server, aplicație sau dispozitiv sunt criptate pe baza unui algoritm. Astfel, chiar dacă sunt interceptate, acestea nu pot fi înțelese în absența cheii, a codului pe baza căruia au fost criptate. După o evaluare riguroasă a soluțiilor existente în piață, Koding a ales să folosească Bitlocker, soluția de criptare a datelor oferită de Microsoft pentru companii.

Cum ar fi dacă, după ce ai investit în sisteme de securitate performante, lipsă de cunoaștere, neglijență, sau lipsa de organizare a angajaților ar pune în pericol protecția datelor companiei tale. Gândește-te cum ar fi dacă, din cauza unei lipse de proceduri, un angajat nu raportează faptul că i s-a furat telefonul personal pe care avea instalat emailul de serviciu?

Știind despre acest incident și având implementat sistemul de prevenție a pierderii datelor, despre care am vorbit mai sus, datele companiei aflate pe telefonul pierdut pot fi șterse printr-un singur click. Acesta este doar un exemplu, dar în realitate cazurile sunt nenumărate. Pentru a le preveni, sau pentru a avea soluții de a le rezolva, politicile de securitate sunt menite să definească reguli complete și proceduri clare care să guverneze accesul la resursele companiei și modul în care acestea sunt folosite.

Nevoia de securitate în interacțiunea om computer a condus la introducerea noțiunii de experiență a utilizatorului. Una dintre cele mai mari amenințări de fraude online este furtul de identitate, cu ajutorul căruia pot fi accesate date confidențiale ale companiilor. De aceea, au fost create sisteme de autentificare securizată, de segmentare și alocarea drepturilor de acces a utilizatorilor, în funcție de informațiile de care au nevoie.

La Koding avem soluții de protecție integrată a datelor pe care le adaptăm și implementăm cu succes indiferent de domeniul de activitate al companiei tale. În implementarea acestui tip de protecție, Koding ia în considerare orice companie, indiferent de mărimea acesteia, chiar ne face plăcere să lucrăm cu companii mici pentru a ne asigura că setăm soluția corect încă de la început, urmând să o ajustăm pe măsură ce businessul se dezvoltă.

Dacă te-ai convins deja că prețul pentru implementarea unei soluții de securitate
este mai mic decât costul asociat pierderii sau coruperii datelor companiei tale, contactează-ne!